Accidente Cluj: Doi pietoni au fost grav raniti in locuri diferite, in aceeasi zi

Updated on iulie 3, 2015 Una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere o reprezintă traversarea neregulamentară.

Marti, două persoane au fost rănite grav în urma traversării neregulamentare a străzii.

La data de 1 iulie a.c., în jurul orei 08:00, un conducător auto, de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dunării, din Cluj-Napoca, a surprins şi accidentat un pieton.

Bărbatul, de 56 de ani, din Cluj-Napoca, s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a străzii, prin loc nepermis.

De asemenea, în jurul orei 20:10, un bărbat de 72 de ani, din Cluj-Napoca, s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea străzii Calea Mănăştur, fiind suprins şi accidentat grav de un autoturism.

Pentru evitarea unor asemenea situaţii, Politia Cluj recomanda pietonilor:

  • Traversaţi strada numai prin prin locurile marcate (“zebră”) şi semnalizate cu indicatoare! În intersecţiile fără marcaj pietonal, traversaţi pe la colţul străzii, numai după o temeinică asigurare!
  • Deplasaţi-vă numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, numai pe partea stângă a drumului public şi cât mai aproape de marginea carosabilului!
  • Acolo unde sunt instalate semafoare, traversaţi numai la culoarea verde a acestora!
  • Evitaţi să traversaţi strada în fugă!
  • Aşteptaţi mijloacele de transport în comun numai pe trotuare sau refugiile special amenajate şi nu pe partea carosabilă !
error: Content is protected !!