Updated on martie 30, 2015 Incepând cu data de 29.03.2015 Aeroportul Cluj va trece la programul de operare aferent sezonului de vară 2015. În această perioadă, programul de operare al zborurilor suferă modificări din punct de vedere operaţional (zile de operare, ore de operare şi frecvenţe) faţă de programul zborurilor aferent sezonului de iarnă 2014/2015.
Pe perioada sezonului de vară (29.03.2015-24.10.2015) vor creşte frecvenţele pe cursele dintre Cluj şi Madrid, Barcelona, Valencia, Zaragoza, Londra (Luton), Paris (Beauvais), Roma (Ciampino), Milano (Bergamo), Bologna, Dortmund, Koln.
În prezent, Aeroportul International „Avram Iancu” Cluj are in programul de operare 23 de destinaţii regulate, asigurând legătura aeriană cu 11 ţări din Europa şi Asia şi sunt anunţate 10 destinaţii charter turistice, spre 5 ţări din Europa şi Africa.
Companiile aeriene îşi rezervă dreptul de a aduce modificări programului de zbor. Pentru siguranţa dumneavoastră, vă rugăm să consultaţi companiile aeriene şi să verificaţi periodic orarul zborurilor pe pagina oficială a aeroportului: www.airportcluj.ro.