Cluj: Sistem nou de alarmare a populatiei. Sirenele din 1950, vor fi schimbate cu unele electrice

Updated on martie 25, 2015

Vechi de peste 50 de ani, sistemul de alarmare a populației din municipiul Cluj-Napoca va fi schimbat parțial de autoritățile locale.

Sirenele care trebuie să sune în cazul unei calamități naturale, montate la începutul anilor 1950, vor fi schimbate cu unele electrice, care vor putea fi monitorizate, dar și pornite de la distanță.

Autoritățile locale vor cumpăra, în prima fază, zece noi sirene și un centru de comandă mobil.

Investiția se ridică la 77.000 de lei, fără TVA. Săptămâna următoare, Primăria Cluj-Napoca urmează să aleagă o firmă care să furnizeze aceste echipamente.

„Această nouă tehnologie pe care o vom achiziționa în urma acestei proceduri de achiziție ne va permite alarmarea efectivă nu doar din puncte fixe ca și până acum, existând un punct fix în incinta primăriei și unul în ISU ci și un punct mobil, de la distanță”, a explicat Oana Buzatu, purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, citat de digi24.ro.

Clujenii consideră că sistemul este deja prea vechi, iar autoritățile locale ar fi trebuit să îl schimbe de câțiva ani.

„Este un lucru foarte bun. Previne tot ce se poate întâmpla rău și e bine pentru populație”, a spus un clujean.

„(Spuneți că sunt deja prea vechi acestea?) Da, sunt prea vechi cele care sunt în funcționare”, este părerea unei clujence.

„Tehnologia a avansat și e nevoie. Mai ales acum când sunt atâtea cutremure mici, dar nu se știe când se poate întâmpla ceva”, a afirmat un clujean.

În total, în Cluj-Napoca sunt 80 de sirene montate atât pe blocuri, cât și pe instituții publice din oraș. Au fost peste 100, însă unele au dispărut în momentul în care au fost închise și demolate clădirile din zona industrială.

Advertisements
error: Content is protected !!