Updated on martie 19, 2015
Premierul Victor Ponta este citat, în data de 1 aprile, la Curtea de Apel Cluj, în procesul intentat de PNL, care a depus pângere penală, întrucât Guvernul nu a organizat alegeri parțiale pentru șefia CJ Cluj, informează Mediafax.
Astfel, liderul PNL Cluj, Mihai Seplecan, susține că Guvernul nu a organizat alegeri parțiale pentru conducere Consiliului Județean, după demisia lui Horea Uioreanu.
“Urmare a plângerii făcute în contencios administrativ în legătură cu obligarea Guvernului Ponta de a respecta legile și de a declanșa alegerile parțiale pentru ocuparea funcției de președinte al Consiliului Județean Cluj, prima înfățișare va avea loc în data de 1 aprilie, ora 9.30, la Secția de Contencios administrativ a Curții de Apel Cluj.
Victor Viorel Ponta și PSD au impresia că se poate glumi pe seama drepturilor cetățenilor Clujului de a alege și de a fi ales. Sper să nu trateze situația ca pe o glumă, așa cum s-au obișnuit să guverneze România”, spun reprezentanții PNL Cluj, citati de romanialibera.ro.
Potrivit citaţiei Curţii de Apel Cluj, în acest proces apare ca pârât “Guvernul României – prin prim-ministrul Victor Ponta”, iar PNL Cluj este reclamant.
În ianuarie, Mihai Seplecan a depus, la Parchetul instanței supreme, o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva premierului Victor Ponta, pentru că nu organizează alegeri parţiale la preşedinţia Consiliul Judeţean Cluj, după demisia lui Horea Uioreanu.
Oficial, nicio formaţiune politică din judeţul Cluj nu a anunţat că are un candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.
Funcţia de preşedinte al Consiliului Județean Cluj a rămas vacantă în 6 octombrie 2014, când prefectul județului, Gheorghe Ioan Vușcan, a emis ordinul prin care se constată încetarea de drept a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean al lui Horea Uioreanu, ca urmare a demisiei acestuia.