Cluj: Incendiu intr-un bloc. Oamenii au sarit pe geam sa scape de foc si fum

Updated on martie 12, 2015 Patru persoane au ajuns la spital, în noaptea de miercuri spre joi, intoxicate cu fum, în urma unui incendiu izbucnit într-o garsonieră dintr-un bloc din Cluj-Napoca, transmite Mediafax.

Pompierii au stabilit că focul a fost cauzat, cel mai probabil, de la o ţigară uitată aprinsă.

Focul a izbucnit într-o garsonieră dintr-un bloc situat în cartierul clujean Mărăști, iar din cauza fumului dens pompierii au evacuat casa scării, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, Andrei Biriș,

În urma incendiului, şapte persoane au fost intoxicate cu fum, iar patru dintre acestea au fost transportate la spital.

“La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere a incendiilor și două ambulanțe, pompierii au evacuat casa scării pe durata operațiunii de stingere a incendiului. Șapte persoane au fost intoxicate cu fum, nu în stare gravă, iar patru dintre acestea au fost transportate la spital. În garsoniera unde a izbucnit incendiul au ars mai multe obiecte de mobilier”, a declarat Andrei Biriș pentru romanialibera.ro

„Am încercat să ieşim pe scara blocului, dar nu se putea şi am ieşit pe geam. Am sărit de la etajul 1. Din cauza panicii nu a mai contat nimic, pentru că doar fum vedeam pe casa scării. Am ieşit cu ce am avut pe noi, am luat doar portofelul şi telefonul”, a declarat o clujeancă citata de citynews.ro

Biriș a precizat că focul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza fumatului în locuință fără a se respecta normele de siguranță, ceea ce ar fi dus la aprinderea unor materiale textile, însă cercetările nu sunt încă finalizate.

Advertisements
error: Content is protected !!