Cluj: Burse pentru elevii clujeni din partea Primariei aferente semestrului II

Updated on martie 8, 2015 Primăria Cluj-Napoca va acorda 14.868 de burse pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat de pe raza municipiului Cluj-Napoca, aferente semestrului II al anului şcolar 2014-2015.

Proiectul de hotărâre va fi supus spre aprobare Consiliului Local în şedinţa de luni, 9 martie 2015 şi prevede acordarea a 11.633 burse de merit, 167 burse de de performanţă, 835 burse de studiu şi 2.233 burse de ajutor social.

Bursele se acordă din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie, potrivit prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare anunta radiocluj.ro.

Bursele se acordă pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul susţinerii evaluărilor naţionale, iar bursele de ajutor social se acordă şi pe perioada vacanţelor în anumite condiţii.

Cuantumul lunar al unei burse pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat de pe raza municipiului Cluj-Napoca aferent anului 2015 a fost aprobat cu HCL nr.38 şi este următorul:
bursa de performanţă – 120 lei
bursa de merit – 90 lei
bursa de studiu – 70 lei
bursa de ajutor social – 60 lei

Advertisements
error: Content is protected !!