PERICOL in centrul Clujului! Acoperisul de sticla al ruinelor din Piata Unirii s-a crapat

Updated on februarie 24, 2015 Clujenii care au trecut prin centrul oraşului, marţi dimineaţa, au putut vedea cum un geam al acoperişului care adăposteşte ruinele romane este crăpat. Primăria a fost sesizată şi a promis că va interveni.

Potrivit clujeanului care a făcut fotografiile, o parte din sticla din Piaţa Unirii ar fi fost crăpată încă de acum câteva săptămâni, însă stricăciunile erau puţin vizibile.

Cu timpul, însă, acestea au cuprins întregul geam al unei părţi din acoperiş, care ar putea cădea acum în orice moment, iar reprezentanţii primăriei clujene au spus că au fost sesizaţi de pericol şi au promis că vor înlocui sticla avariată.

erer

 

„Acea sticlă nu putea fi spartă decât intenţionat, de către cineva care a folosit un obiect dur pentru acest lucru. Poate fi un real pericol pentru cei mici, în special”, a spus cel care a trimis fotografia publicata de citynews.ro

Ruinele din centrul Clujului datează din secolele II-III, atunci când erau parte a pieţei centrale din oraşul roman Napoca, peste care s-au suprapus construcţii medievale, moderne şi contemporane, potrivit primăriei clujene. Situl a fost acoperit cu sticlă pe o suprafaţă de 82 de metri pătraţi pentru protejarea vestigiilor, iar inaugurarea sa a avut loc odată cu dezvelirea Lupei Capitolina de pe Bulevardul Eroilor, în 28 noiembrie 2008.

Advertisements
error: Content is protected !!