Updated on februarie 16, 2015 Una dintre cele mai vechi rețete ale vestitei “verze a la Cluj”, dacă nu chiar prima tipărită, s-a păstrat până astăzi într-o micuță carte de bucate care a apărut în anul 1695 la Cluj..
Potrivit istoricului clujean Lukacs Jozsef, care a cercetat gastronomia transilvăneană, se pare că varza s-a răspândit în gospodăriile țăranilor de pe întreg teritoriul Europei (deși leguma era cunoscută și foarte apreciată în Imperiul Roman) numai în Evul Mediu, prin intermediul grădinilor mănăstirilor. Tot aceasta era și sursa de propagare a tehnicilor de grădinărit și de cultivare a legumelor.
Din 1572 se păstrează o altă consemnare care arată că varza devenise un aliment extrem de consumat, pe care oamenii îl păstrau mereu la îndemână, anunta Agerpres.
“Marta, soția lui Marton Dely, mărturisește că într-o zi, spre seară, pe la vremea cinei, cum ar veni, s-a dus să ceară varză la soția lui Georg Keomyves”, se spune într-unul dintre cele mai vechi înscrisuri ale orașului Cluj.
Varza se consuma încă din acele vremuri, ca și astăzi, într-o serie de preparate, în diverse combinații, chiar și cu pește, crudă — în salate, sau gătită. De asemenea, se considera că varza ajută la vindecarea unor boli precum guturaiul, tifosul sau frigurile.
Rețeta “verzei a la Cluj” este în mod sigur anterioară momentului 1695, când apare tipărită în cea mai veche carte de bucate din Cluj, sub numele de “varză în mod clujean”. Mâncarea aceasta se consuma în Transilvania și nu doar la Cluj, însă cartea a ajutat la fixarea ei, în conștiința oamenilor, sub numele pe care îl are astăzi.
“Cartea de bucate de la Cluj” a lui Miklos Misztotfalusi, cel mai puternic tipograf al vremii din Ardeal, a fost la vremea sa un best-seller, spune istoricul Lukacs Jozsef.
Rețeta de “varză în mod clujean” spune în felul următor: “Se ia o frumoasă varză murată, care se mărunțește frumos, subțire. Între timp, împreună cu varza, se pune la foc mic, într-o oală, o găină grasă sau o jumătate de gâscă cu slănină; se presară piper peste ea și se fierbe bine; se toarnă și vin atâta cât trebuie, ca să aibă gust mai bun; când se servește se piperează din nou”.
Un neajuns, am crede astăzi, al acestor rețete vechi este că ele nu dau nicio sugestie referitoare la gramaj. Fiecare bucătar, din vechime sau de astăzi trebuie să se adapteze la dimensiunile mesei pe care dorește să o pregătească. De asemenea, vinul folosit în rețetă este cel mai probabil alb, crede istoricul clujean.
Unul dintre puținele exemplare ale cărții de bucate de la Cluj care a supraviețuit secolelor se află la Biblioteca Academiei din Cluj.