Updated on februarie 6, 2015 Clubul CFR 1907 Cluj a fost penalizat cu 24 de puncte de către Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, în ședința sa de miercuri, din cauza neachitării datoriilor către mai mulți jucători, a anunțat Agerpres.
Formația ardeleană a fost sancționată cu câte patru puncte, în urma neexecutării hotărârilor luate de Camera Națională de Soluționare a Litigiilor (NSL), pentru datorii în cazul foștilor săi jucători Ionel Stana, Laszlo Sepsi, Vasile Maftei (în două spețe), Claudiu Voiculeț și Ioan Hora.
În urma acestei depunctări, CFR Cluj ajunge de pe locul al doilea (cu 34 puncte) pe ultima poziție a clasamentului, 18, cu doar 10 puncte.
Mai mult, Tribunalul Specializat Cluj a admis, miercuri, cererea societăţii care administrează clubul CFR Cluj de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, stabilind termen pentru continuarea procesului data de 8 mai.
CFR Cluj, care se confruntă cu o acută criză financiară de anul trecut, este al şaptelea club de Liga I care solicită intrarea în insolvenţă în ultimii doi ani, după FC Rapid, Gloria Bistriţa, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, FC Vaslui şi FC Dinamo.
Conform legislaţiei UEFA un club nu poate participa în cupele europene în perioada în care se află în insolvenţă. UEFA permite înscrierea cluburilor în competiţiile pe care le organizează după un an de la încheierea acestei proceduri.