Updated on noiembrie 15, 2014 Ministrul Transporturilor dă asigurări că peste doi ani, şoferii vor circula de la Sibiu şi de la Cluj-Napoca, pe autostradă, până la graniţa cu Ungaria.
„Practic, anul viitor vom reuşi să circulăm pe tronsoane de autostradă mai mari, vizibile din punct de vedere eficienţă pentru şoferi. Iar 2016, cu siguranţă vom circula din Sibiu până la Nădlac, deci asta înseamnă 350 de kilometri, din Cluj-Napoca până la Nădlac, asta înseamnă vreo 400 de kilometri, din Cluj-Napoca la Târgu-Mureş, asta înseamnă 112 kilometri şi vom putea circula Suplacul de Barcău – Borş, sută la sută, ne rămâne în litigiu, dacă s-ar putea finaliza sau nu, Nădăşel-Suplacul de Barcău. Am putea avea în 2016, o mie de kilometri de autostradă în zonă”, a spus ministrul Ioan Rus” potrivit voceatransilvaniei.ro
Acesta împreună cu premierul Victor Ponta au verificat vineri, starea lucrărilor la tronsonul de autostradă, de 22 de kilometri, care leagă judeţele Sibiu de Alba, între localităţile Sălişte şi Cunţa. După verificări, circulaţia a fost deschisă pentru şoferi. De vineri, şoferii pot circula pe autostradă, de la Sibiu la Deva.