Updated on noiembrie 12, 2014
Aflat la Cluj Napoca, Klaus Iohannis i-a transmis lui Victor Ponta ca isi doreste sa participe la o dezbatere publica cu conditia ca aceasta sa aiba loc undeva „unde absolut toate condiţiile sunt de aşa natură că nu poate să fie bănuit un candidat sau altul de vreun avantaj ilegitim“.
Iohannis isi doreste o dezbatere pe o platforma publica, unde are acces toata lumea. El nu exclude nici ideea unei dezbateri online. (sursa: adevarul.ro)
„Candidatul Victor Ponta şi echipa lui s-au aşezat şi au spus:
«Noi conducem ţara, ce naiba, stăm noi după sasul acela? Nu se poate». Au stabilit ei că trebuie să fie patru dezbateri la televiziuni, la ora x şi y. Infatuare de prim-ministru… Nu aşa se face într-o democraţie, se negociază, nu e o harababură acolo, e o dezbatere în faţa naţiunii. Nu mi s-a părut just şi nu pot accepta o astfel de atitudine de infatuare din partea unui candidat. Am avut o invitaţie de la Universitatea de Vest din Timişoara, ar fi un loc excelent, un loc potrivit. Dar Ponta confundă universitatea cu căminul cultural la nivel domniei sale de doctorat… Dacă nu doreşte Universitatea de Vest din Timişoara, putem merge la UBB sau la Universitatea Bucureşti, la Facultatea de Drept, unde şi-a luat doctoratul. Sper să reuşim să facem o dezbatere publică, voi avea eu grijă să existe o astfel de dezbatere”, a declarat Klaus Iohannis la Cluj.