Updated on noiembrie 4, 2014
Un tânăr inginer IT din Cluj Napoca a fost selectat de Facebook pentru a lucra la sediul companiei din California, după ce în vara anului trecut a fost acceptat ca intern, anunță digi24.ro
Sebastian Crișan a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Tehnice din Cluj, iar la doar 21 de ani el a fost ales de Microsoft să dezvolte softuri pentru Windows 8. Mai mult revista „Paris Match” l-a catalogat recent pe Sebastian Crișan, acum în vârstă de 24 de ani, drept „geniu al Carpaţilor”, într-un articol care prezintă Clujul drept un Silicon Valley al Europei. Chiar dacă are un contract confidenţial, jurnaliştii francrezi au dezvăluit că va primi anual un salariu cu şase cifre.
Sebastian Crişan i-a impresionat pe şefii Facebook, aşa că peste două săptămâni va începe munca la companie. Jobul lui: software development engineer, ceea ce înseamnă că se va ocupa de dezvoltarea de noi opţiuni în cadrul reţelei. Mai multe va afla însă când o să ajungă peste Ocean.
A rămas impresionat de condițiile de lucru de la Facebook, unde angajaţii au la dispoziţie un oraş doar al lor cu restaurante, frizerii, săli de sport şi bicilete gratuite. Toate la doi paşi de birou.
„Munca asta suplimentară cred că este foarte importantă pentru a reuşi ulterior să demonstrezi, pentru o companie mare, faptul că eşti capabil să aduci un plus valoare. Avem foarte mulţi foşti colegi al facultăţii şi foşti studenţi care sunt la Google”, a decarat Tudor Cioară, şef lucrări la Facultatea de Automatică şi Calculatoare.