Cluj: O familie nevoiasa si-a vazut casa ridicata de voluntari intr-o saptamana. VIDEO

Updated on octombrie 10, 2014

Câteva zeci de angajaţi ai unei companii internaţionale din Cluj au ridicat în doar o săptămână o casă pentru o familie nevoiaşă din Cluj, în cadrul unui program derulat de Habitat pentru Umanitate. Între 29 septembrie şi 4 octombrie echipe de câte 20 de voluntari au muncit zilnic pe şantierul din localitatea Jucu, ridicând împreună o casă, de la fundaţie până la acoperiş.

habitat

Potrivit reprezentanţilor Habitat pentru Umanitate, voluntarii au montat pereţii şi structura acoperişului, au pus plăci OSB şi polistiren pe pereţii exteriori, iar pe interior i-au izolat cu vată minerală. Angajaţii reprezentanţei din Cluj a companiei SDL au executat anumite operaţiuni pentru prima dată în viaţa lor, dar au spus că au încercat să facă lucrurile cât mai bine şi s-au bucurat să înveţe ceva nou, dar şi să ştie că munca lor chiar este de folos altcuiva. (sursa: voceatransilvaniei.ro)

„Pentru prima dată am ţinut în mână un aparat care se cheamă pendular. Trebuie ţinut să nu vibreze, trebuie să te uiţi pe unde tai cu el, să rămână tăietura dreaptă şi nu ai foarte mult ghidaj. Asta mi s-a părut cel mai calificat lucru pe care l-am făcut. Mi se pare o realizare mare să vezi casa făcută într-o săptămână şi să ai sentimentul că vrei să pui mâna şi că ceea ce faci ajută’, a declarat Speranţa Chiş, care a ajutat ca voluntar la construirea casei.”

Beneficiarii locuinţei vor fi membrii familiei Gaşpar, care timp de ani de zile au locuit în condiţii improprii, într-un apartament în care trăiau laolaltă şapte persoane. Soţii Gaşpar nu şi-ar fi permis niciodată o casă, iar vestea că Habitat pentru Umanitate i-a introdus în programul lor Cluj Build 2014 a reprezentat un vis devenit realitate. ‘Ştiam cum va trebui să arate casa la final, dar să vezi cu ochii tăi cum se ridică şi cât de mare este diferenţa faţă de ceea ce am avut înainte, ne bucură enorm. Suntem fericiţi că am avut ocazia să lucrăm alături de voluntari aşa de harnici şi le mulţumim pentru toate eforturile lor’, a spus Erszebet Gaşpar.

Cluj Build 2014 – Timelapse from Habitat for Humanity Cluj on Vimeo.

Advertisements
error: Content is protected !!