Cluj: Veste buna pentru soferi. Cand va amenaja Primaria sensul giratoriu de la blocul „Spray”

Updated on octombrie 9, 2014 Municipalitatea clujeană a promis încă de anul trecut un sens giratoriu pe strada Bucureşti, însă acesta va fi amenajat abia în această toamnă.

Numeroşi şoferi i-au cerut încă din 2013 primarului Emil Boc să amplaseze un sens giratoriu în zona celebrului bloc „Spray”, de pe strada Bucureşti, iar municipalitatea pare că le va face în sfârşit pe plac. Chiar dacă au promis încă de anul trecut, reprezentanţii primăriei vor amenaja sensul giratoriu respectiv abia în această toamnă. Cel puţin asta este promisiunea primită de către consilierul local Ioan Bîldea, cel care a transmis mai departe plângerile şoferilor.

333

„În calitate de consilier local, ca urmare a numeroaselor sesizări primite, vă solicit, domnule primar, să dispuneți amplasarea unui sens giratoriu experimental la intersecția străzii București cu străzile Mărășești, Gorunului și H. Barbusse. În funcție de efectul obținut, acest sens poate fi transformat într-unul permanent sau poate fi gândită o altă soluție tehnică prin care să se decongestioneze traficul din zonă. Intersecția menționată mai sus este una foarte complicată pentru șoferi, fără semafor sau sens giratoriu, la orele de vârf, pur și simplu traficul se blochează. Devine o adevărată provocare să ieși sau să intri pe străzile respective”, a spus consilierul local. (sursa: citynews.ro)

Conform acestuia, „în următoarea perioadă” va exista în zonă un sens giratoriu din plastic, care apoi ar putea fi înlocuit cu unul definitiv.

Advertisements
error: Content is protected !!