Updated on septembrie 24, 2014 Un număr de 14 competitori şi-au depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie la Biroul Electoral Central până la data limită prevăzută de lege, respectiv 23 septembrie, ora 24.00, a declarat, marţi seară, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt a BEC, Marian Muhuleţ.
Astfel, în cursa pentru alegerea Preşedintelui României s-au înscris Victor Viorel Ponta (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC), Klaus-Werner Iohannis (Alianţa Creştin-Liberală PNL-PDL), candidaţii independenţi Monica Luisa Macovei, Călin Popescu Tăriceanu şi Teodor Meleşcanu, Elena Udrea(Partidul Mişcarea Populară).
În termenul legal şi-au mai depus la BEC dosarul de candidatură Dan Diaconescu (Partidul Poporului – Dan Diaconescu), Kelemen Hunor (UDMR), Szilagyi Zsolt (Partidului Popular Maghiar din Transilvania), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă), William Brânză (Partidul Ecologist Român), Mirel Mircea Amariţei (Partidul Prodemo) şi candidatul independent Gheorghe Funar.
Potrivit programului calendaristic aprobat de Guvern, Biroul Electoral Central urmează ca, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea candidaturilor, să înregistreze sau să respingă înregistrarea candidaturilor. Până în prezent, BEC a înregistrat candidaturile depuse de Victor Ponta, Klaus Iohannis şi Monica Macovei.
În cel mult 24 de ore de la înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor de către BEC, prin decizie, candidaţii, partidele politice, alianţele politice sau electorale şi alegătorii pot contesta înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor.
Contestaţiile se fac în scris şi se depun la Curtea Constituţională.