Raul Oaida, ardeleanul despre care gigantul Intel spune ca e un fenomen. Inventiile sale au uimit intreaga lume

Updated on septembrie 5, 2014

Mulţi oameni au idei capabile să schimbe lumea, însă mai rar se întâmplă ca aceştia să îşi vadă ideile realizate până la capăt. Unul dintre aceştia e Raul Oaida, un tânăr de doar 20 de ani din Deva, despre care gigantul Intel spune că e un fenomen, datorită invenţiilor sale. Astfel, nu e de mirare că tânărul a ajuns să fie lăudat pe mashable.com, unul dintre cele mai importante site-uri de profil din SUA ce are ca slogan “vocea culturii digitale” şi milioane de cititori.

raul

Raul Oaida a ajuns cunoscut în întreaga lume, în special printre pasionaţii de gadget-uri, tehnologie şi inventică, după ce, pe rând, a trimis în spaţiu o navă construită din piese Lego, a construit o bicicletă cu motor cu reacţie şi apoi, tot din piese Lego şi folosindu-se de un procesor Intel, o maşină care chiar rulează şi atinge 25 km/h.

Obişnuiam să-mi zdrobesc jucăriile ca să ajung la motoare sau la becuri”, le-a spus Raul Oaida celor de la mashable.com, care îl descriu ca fiind “fermecătorul şi foarte amuzantul fiu al unei femei de serviciu şi a unui tâmplar”.

Întotdeauna mi-am cheltuit banii pe care i-am primit de Crăciun sau Paşte pe piese de motor şi nu pe haine, iar asta i-a surprins pe părinţii mei. Probabil că sunt cea mai ciudată fiinţă umană care a umblat pe străzile din Deva”, glumeşte Raul Oaida.

Pentru Intel şi membrii comunităţii tehnologice, Raul Oaida este un fenomen, genul de om care poate schimba lumea – aşa îl descrie site-ul mashable.com pe tânărul ardelean.

La sfârşitul anului trecut, Raul Oaida a creat o mașină din 500.000 de piese Lego, împreună cu un antreprenor australian. Maşina imită un hot rod, poate fi condusă şi este propulsată de un motor cu 256 de pistoane acţionate de aer comprimat.

Prima dată însă, Raul Oaida a ajuns să dea interviuri pentru BBC când a lansat în spaţiu o navă tot din piese Lego, iar apoi presa internaţională a scris despre invenţia sa – o bicicletă cu motor cu reacţie. Jurnaliştii britanici chiar l-au comparat cu Henri Coandă. (sursa: voceatransilvaniei)

Acum, tânărul care a trăit toată viaţa sa în Deva, visează la ceva mai mult.

Recunosc, a fost cam ciudat să fac toate aceste lucruri singur. Cred că cel mai mult am nevoie de un mentor, ideal ar fi un afacerist din Silicon Valley care să investească în mine ca persoană, să mă ajute să obţin o viză şi să-mi dea sfaturi”, spune Raul Oaida.

Advertisements
error: Content is protected !!