Cluj: Icoana de la Nicula curatata cu solutie de geamuri pentru vizita premierului Victor Ponta

Updated on august 17, 2014 Icoana făcătoare de minuni de la Nicula a fost curățată cu soluție de geamuri înainte de vizita lui Victor Ponta de vineri după-amiază.

Mitropolitul l-a așteptat pe premier și i-a transmis: ”Sperăm să îl ajutaţi pe stareţul mănăstirii să finalizeze lucrările”, iar premierul i-a replicat: ”Cine cere, primeşte”.

foto: ziuadecj.realitatea.net
foto: ziuadecj.realitatea.net

Călugării au lucrat de zor pentru ca vizita să fie perfectă. Au șters și sticla de pe icoană cu o cârpă îmbibată cu soluţie pentru geamuri.

”Şterge şi aici că nu ai şters bine”, a spus unul dintre seminarişti, care părea a fi șeful. În fața icoanei a fost pus și un covor rotund: ”De acum încolo nu mai mergeţi la icoană. Vine cineva în vizită, iar apoi puteţi merge din nou”, le-a spus seminaristul pelerinilor.  (sursa: stiridecluj.ro)

Victor Ponta și-a făcut rapid apariția în biserica de la Nicula și a sărutat Icoana. Apoi covorul a fost luat, iar credincioșilor li s-a spus că se pot ruga în continuare.

Premierul a promis spirijin pentru finalizarea complexului bisericesc de la Nicula și pentru Primăria din localitate.

error: Content is protected !!