Primarul Clujului in lupta cu Bucurestiul. Emil Boc: „Chiar atat de proaste sunt proiectele de la Cluj anul acesta incat in calitatea de viitoare Capitala Europeana a Tineretului nu meritam un tratament echilibrat din partea Ministerului Tineretului?” Consecinta: Ministrul Tineretului si Sportului, Gabriela Szabo, a avut interzis la Sala Polivalenta

Updated on august 29, 2014

Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, a fost azi prezentă la Cluj-Napoca, pentru a efectua o vizită la Centrul Olimpic de Judo (COJ) Cluj. Se pare că ministrul a dorit să facă o vizită inopinantă la Săla Polivalentă din oraş, care se află pe ultima sută de metri cu lucrările de construcţie, însă nu a avut acces pe şantier.

boc

Consilierul local Ovidiu Chifor a declarat în cadrul ședinței de Consiliu Local de vineri că ministrul nu a putut vizita Sala Polivalentă. “Astăzi ne-am bucurat de vizita la Cluj a ministrului Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo. Am fost pe la Sala Sporturilor şi dânsa a dorit să viziteze şi Sala Polivalentă, însă nu a fost lăsată să intre acolo. Ni s-a spus că nu este aprobare de la Consiliul Local. Un ministru nu are dreptul să facă inspecție și control la un obiectiv?”

După spusele consilierului local, cu alte ocazii, alte persoane şi alţi şefi de instituţii sportive au fost lăsați să viziteze şantierul fără probleme.

Primarul Emil Boc a declarat că nu a fost informat de această vizită şi că nu cunoaşte situaţia care a avut loc în dimineaţa zilei de vineri. Vizita ministrului la Cluj a fost una neoficială.

“Vreau să ştiţi că nu am la cunoştită aşa ceva şi vreau să vă asigur că dacă ştiam mă duceam cu dânsa. Eu nu am fost informat de vizita ministrului la Cluj, regret că nu am fost informat şi dacă aş ştiut aş fi participat şi m-aş fi implicat personat să îi prezint obiectivul, poate mai primeam și un sprijin. Este responsabilitatea constructorului cum își organizează activitatea, nu am dat nicio dispoziţie, nu am ştiut nimic”, a declarat Boc. (sursa: Ziua de Cluj)

De asemenea, edilul a subliniat faptul că în anul 2014 Clujul nu a primit deloc finanţare din partea Ministerului Tineretului şi Sportului. “Clujul nu a primit în acest an bani de la Ministerul Tineretului. Organizațiile de tineret nu au luat niciun ban. Chiar aş fi întreat-o pe Gabriela Szabo: Chiar atât de proaste sunt proiectele de la Cluj anul acesta încât în calitatea de viitoare Capitală Europeană a Tineretului nu merităm un tratament echilibrat? M-ar fi bucurat din partea domniei sale o solicitare să fiu alături de dânsa şi aş fi fost deschis către orice membru al Guvernului, indiferent de culoarea politică, în primul rând pentru că un primar este deschis către comunitate şi către oricine.”

Inaugurarea oficială a Sălii Polivalente, care a fost construită pe baza unei investiţii totale de 88 de milioane de lei, va avea loc în 31 octombrie, cu un concert susţinut de artistul britanic James Blunt, în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania – TIMAF.

Advertisements
error: Content is protected !!