Autonomia UDMR: Tinutul secuiesc va fi condus de un presedinte. Esti de acord?

Updated on august 28, 2014

Ţinutul Secuiesc ar urma să aibă preşedinte propriu, care să stăpânească peste Harghita, Covasna şi Mureş. Preşedintele ar urma să fie ales prin vot direct de către cetăţenii din cele trei judeţe şi ar avea puteri mai mari decât şefii de Consilii judeţene.

udmr

Aceste prevederi sunt în proiectul de autonomie redactat de UDMR.

Potrivit unor surse din UDMR, proiectul prevede că preşedinţii de Consilii judeţene nu dispar, dar Ţinutul secuiesc ar avea un buget propriu şi o colaborare mai puţin strânsă cu guvernul de la Bucureşti, având în vedere că se vor autogestiona cei din ţinut.

Textul este inspirat 90% din cel acre autorizează autonomia Tirolului de sud din Italia, o regiune autonomă care se pare că este un model de succes cel puţin din punct de vedere economic.

Astfel, UDMR încearcă să implementeze şi în România acest proiect care vizează şi protejarea limbii şi minorităţii maghiare din Ţinutul secuiesc.

Cei de la UDMR spun că, pentru ca acest proiect să aibă succes şi să treacă peste opoziţia de la Bucureşti, acest proiect nu aduce foarte multe modificări spre deosebire de proiectul descentralizării şi regionalizării propus de USL, proiect cu care au şi câştigat alegerile în 2012.

Diferenţa faţă de proiectul USL, şi este una mare, se referă la gruparea celor trei judeţe – Harghita, Covasna, Mureş – unde populaţia este preponderent maghiară şi ar însemna că este practic o regionalizare pe criterii etnice, lucru cu care niciodată administraţia de la Bucureşti nu a fost de acord. (sursa: covasnamedia.ro)

Este însă nevoie de modificarea Constituţiei, pentru ca acest Ţinut secuiesc să poată lua naştere în mod oficial.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat ieri că proiectul realizat în această vară este deja gata.

Advertisements
error: Content is protected !!