Cluj Arena nu foloseste iluminatul arhitectural pentru ca nu are BANI sa achite factura

Updated on august 19, 2014 Stadionul Cluj Arena nu a pus deloc în funcțiune iluminatul arhitectural de la inaugurarea din 2011 pentru că nu realizeazăvenituri suficiente.

Principalul motiv pentru care iluminatul exterior al stadionului nu funcționează este neîncadrarea în consumul de energie electrică aprobat prin bugetul societății pe 2014.

cluj-145
foto: sergiuconstantinescuphotography.wordpress.com

În urma încasărilor mai mari din prima jumătate a anului 2014, vom propune Consiliului de Administrație, ca la următoarea rectificare bugetară să se mărească suma de la capitolul bugetar privind cheltuielile cu energia electric”, precizează directorul SC Cluj Arena SA, Radu Rațiu.

Precizarea a venit la cererea consilierului local PNL Cluj, Ioan Bîldea, care a ridicat în discuție lipta iluminatului ambiental, la o investiție de 45 de milioane de euro, cu tot cu TVA.

Este specificat negru pe alb că investiția de 45 milioane euro nu se poate pune în valoare prin iluminat arhitectural, desi dispune de o astfel de instalatie, intrucat nu sunt bani.

Totusi, din raspuns intelegem ca la urmatoare rectificare de buget, intrucat sunt incasari mai mari anul aceasta, conducerea Cluj-Arena va propune alocarea unei sume pentru iluminat extern.

Speram ca situatia va fi remediata, intrucat Cluj-Arena are nevoie atat de iluminat extern pentru pietoni, cat si de iluminat arhitectural. De la darea in folosinta nu functioneaza nici una din componentele de iluminat, situatie penibila pentru o astfel de investitie”, precizează Bîldea.

Advertisements
error: Content is protected !!