Clujean la arhitectura, rasplatit cu premiul Institutului Regal al Arhitectilor Britanici

Updated on august 6, 2014

Radu Gîdei, student al Şcolii de Arhitectură UCA Canterbury a obţinut premiul de excelenţă de la Institutul Regal al Arhitecţilor Britanici (RIBA).

arhitect

Tânărul clujean are 24 de ani şi a fost premiat de Mayler Colloton, preşedintele RIBA şi District Banch, în cadrul ceremoniei de absolvire care a avut loc recent. Premiul care comemorează talentul studenţilor de la arhitectură din cadrul universităţii, este oferit de către două branşe RIBA din stabilite în Kent, ce reprezintă 600 de arhitecţi din întreaga ţară.

Radu a primit un certificat şi un cec de £200. Juriul a fost foarte impresionat de proiectul clujeanului, The Distributed Terminal, a cărui scop este să accelereze viteza fiecărei etape ce trebuie parcurse în aeroport, înainte de zbor.

“Aeroportul din ziua de azi este atât de învechit. Tot ceea ce ai nevoie pentru a zbura este sub un mare – şi câteodată frumos – acoperiş. Dar ceea ce a început ca o modalitate convenabilă de a zbura, a devenit acum un proces lent şi încurcat. M-am gândit cum ar fi dacă aeroportul şi infrastructura sa ar fi dezmembrate şi reasamblate într-un cadru robust de transport? Un astfel de aeroport ar minimiza timpul de călătorie al pasagerilor şi ar maximiza eficienţa, în fiecare stadiu al călătoriei. Imaginaţi-vă cum ar fi să-ţi laşi bagajele la Waterloo, să treci prin securitate în timp ce eşti în tren şi să te urci la bordul avionului în minutul în care ai ajuns la poartă. Întregul sistem ar putea adopta o strategie de tip “în timp util” în care mişcările pasagerilor şi operaţiile sunt coordonate”, a spus clujeanul premiat. (sursa: ziuadecj.ro)

Radu Gîdei a terminat liceul la Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” din Cluj tocmai şi-a încheiat studiile în arhitectură la nivelul licenţă, pentru a putea fi calificat ca şi architect. În mod normal în Regatul Unit astfel de cursuri durează cel puţin şapte ani, dar Radu le-a făcut în doar doi ani.

Recent a început să muncească pentru Lee Evans Partnership şi urmează să predea şi să susţină workshop-uri la UCA Canterbury în timpul următorului an academic.

Advertisements
error: Content is protected !!