Wizz Air se dezvolta la Cluj: trei destinatii noi si zboruri suplimentare pe cele mai populare rute

Updated on iulie 4, 2014 Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, anunţă extinderea operaţiunilor la baza din Cluj-Napoca. Compania va aloca a patra aeronavă şi va lansa 3 noi servicii: din 20 decembrie, vor fi operate 2 zboruri săptămânale din Cluj-Napoca spre Koln, urmate din 21 decembrie de servicii de două ori pe săptămână spre Geneva şi Malmo.

wizzz

 

Cu aceste 3 noi servicii şi cele anunţate recent din Cluj-Napoca spre Nuremberg, Wizz Air oferă un total de 20 de noi rute spre 10 ţări. Compania a crescut de asemenea frecvenţele pe cele mai populare rute în sezonul de iarnă. La Milano Bergamo şi la Paris Beauvais se poate ajunge cu 5 zboruri săptămânale, în timp ce zborurile populare din Cluj-Napoca spre Dortmund şi Bologna vor fi operate de 4 ori pe săptămână, iar serviciile spre Roma Ciampino vor creşte la 3 zboruri săptămânale din decembrie. Biletele spre cele mai noi rute disponibile din Cluj-Napoca pot fi deja rezervate pe wizzair.com. (sursa: adevarul.ro)

Program şi costuri

Cursele spre Koln  operează marţi şi sâmbătă, preţurile începând de la 109 lei. Cursele spre Geneva operează miercuri şi duminică, preţurile începând de la 129 de lei. Cursele spre Malmo vor operam miercuri şi duminică, biletele începând de la 129 de lei. În aceleaşi zile funcţionează şi zborurile spre Nuremberg, biletele începând de la  109 lei.

error: Content is protected !!