Sat de vacanta la Baile Figa

Updated on iulie 19, 2014

Un adevărat orăşel de cabane şi case de vacanţă a apărut lângă Băile Figa (Bistrita – Nasaud), în intervalul scurs de la precedentul sezon turistic.

baile-figa

Totul a fost posibil, după ce Primăria oraşului Beclean, a pus la dispoziţia doritorilor, o suprafaţă de teren pentru concesionat şi facilităţile necesare unei locuinţe.

Cine doreşte să îşi petreacă vacanţa la Băile Figa, nu se mai izbeşte de problema cazării, care în anii trecuţi a dat multe bătăi de cap administraţiei locale din oraşul de pe Someşul Mare.

Beneficiind de facilităţile create de primărie, sute de localnici şi nu numai, au concesionat câte două arii de teren şi şi-au ridicat cabane sau case de vacanţă în imediata apropiere a bazei de agrement şi tratament de la Figa.

Astfel, s-a construit un adevărat orăşel cu mai multe străzi.

Bineînţeles, cei care au reuşit să-şi facă calculul propriului buget, au la poartă tot: gaz, curent, canalizare, apă,  iar acum  lucrăm la drumuri. Încă se lucrează la cabane, dar am interzis, prin Hotătârea de Consiliu local, ca, după 15 iunie, când toată staţiunea e funcţională la maxim, să se mai facă lucrări de anvergură cu betoane sau drujbe. De asemenea, am interzis ascultarea muzicii, la volum tare, pe timpul nopţii.(Nicolae Moldovan, primarul Becleanului)

În ceea ce priveşte satul de vacanţă al Băilor Figa, şi acesta a fost modernizat:

Satul de vacanţă este cu căsuţe identice, cotate la 3 stele, ultramodern, fiecare concesionar poate să pună 6 căsuţe pe un lot de cabane, se montează 22 de căsuţe anul acesta şi vor fi 45 de locuri de cazare. E o zonă închisă cu gard, vor fi grill-uri, locuri de terase şi duşuri exterioare. (Nicolae Moldovan, primarul Becleanului)

Satul de vacanţă va fi finalizat, în perspectiva viitorului sezon turistic.

Strategia administraţiei locale din oraşul Beclean este una coerentă: ca şi anul trecut, ceea ce se încasează de la turişti în timpul sezonului se investeşte în dezvoltarea bazei de agrement si tratament, pentru sezonul următor. (sursa: radiocluj.ro)

Şi, pentru că o asemenea destinaţie trebuie promovată,  primăria Beclean intenţionează să construiască şi un centru de informare turistica pe masură.

error: Content is protected !!