Mitropolia Clujului: Bisericile sa dezvolte site-uri, sa fie unde merg oamenii, in spatiul virtual

Updated on iulie 4, 2014

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Biroul de Presă al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, intitulat “Ortodoxia transilvană în confruntare cu secularismul de azi”, biserica ar trebui sa dezvolte site-uri oficiale, actualizate continuu şi construite astfel încât să fie atractive, deoarece “Biserica trebuie să meargă acolo unde merg oamenii, chiar dacă spaţiul este virtual”.

biserica

“Biserica dispune în acest moment de un trust media, dar acesta nu poate realiza singur sarcina misionară sau reacţia de răspuns la violenţa limbajului bolovănos şi subtilei manipulări în numele unei aşa-zise modernizări spirituale. Trebuie încurajate şi sprijinite, astfel, toate unităţile bisericeşti să dezvolte site-uri oficiale, actualizate continuu şi construite în aşa fel încât să devină atractive şi interesante, realizând un dialog pe problemele cu care se confruntă astăzi, mai ales tinerii, construindu-se un spaţiu de expresie viu şi adecvat misiunii Bisericii noastre. Nu trebuie să rămânem indiferenţi la aceste dezvoltări ale societăţii şi tehnicii, Biserica trebuie să meargă acolo unde este nevoie de ea, acolo unde merg oamenii, chiar dacă este vorba de spaţiul virtual”, spun reprezentanţii Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului citati de mediafax.

Aceştia susţin că se poate ajunge, astfel, la realizarea stării de comuniune, “ca o replică faţă de exprimarea singulară, reţelele de socializare fiind de cele mai multe ori un refugiu pentru oameni tot mai însinguraţi, oameni care caută o artificială apartenenţă socială sau spirituală”.

error: Content is protected !!