211 km/ ora pe Autostrada Transilvania = 1.300 lei amenda si permisul suspendat. Merita?

Updated on iulie 10, 2014

Un bărbat care conducea cu 211 de kilometri pe oră pe Autostrada Transilvania a fost depistat şi sancţionat de poliţişti.

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Poliției Române, poliţiştii din cadrul Serviciului Autostrăzi – Biroul de Poliţie A3 Transilvania au depistat un bărbat, în timp ce conducea un autoturism cu o viteză peste limita maximă admisă.

Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, din Sâncraiu de Mureş, judeţul Mureş, a fost depistat, marți dimineața, în jurul orei 06.30, de poliţişti cu ajutorul aparatului radar, la km. 49, pe sensul de mers Câmpia Turzii – Gilău, conducând cu o viteză de 211 de kilometri pe oră.

Șoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 810 lei pentru depăşirea vitezei regulamentare şi cu 540 de lei pentru faptul că nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege. (sursa: voceatransilvaniei.ro)

Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.

error: Content is protected !!