Updated on iulie 20, 2014
Sunt jucăuşe, deosebit de inteligente şi se ascund bine. Îşi construiesc tobogane pe malurile argiloase, din iarbă îşi pregătesc mingi de mărimea unui pepene: aşa se joacă vidrele.
La apropierea inamicului, se ascund. Duşmanul lor suntem noi, care am poluat apa în care înoată şi trăiesc, şi care le vânăm, pentru că ne dorim şi acei câţiva peşti pe care îi prind în locul nostru. Dar nu e nevoie să continuăm tot aşa!
Deşi majoritatea locuitorilor care trăiesc de-a lungul Someşului nu a auzit de vidră, sau nu a văzut vreodată una, cercetări recente o dovedesc: între 3-7 vidre eurasiatice (denumirea ştiinţifică Lutra Lutra) trăiesc în zona protejată a Someşului Mic, întinsă pe 10 km, adică în situl Natura 2000 Someşul Mic din judeţul Cluj. Cercetarea a avut ca scop măsurarea efectivelor speciilor protejate, care a fost necesară pentru pregătirea planului de management al zonei.
În cadrul unui proiect european, Asociaţia Apáthy István Egyesület pregăteşte planul de management pentru trei situri Natura 2000 din judeţul Cluj. Denumirea proiectului: „Elaborarea planurilor de management integrat pentru siturile de importanţă comunitară Făgetul Clujului – Valea Morii, Poienile de la Șard și Someșul Mic”.
Ariile protejate ale rețelei Natura 2000 au fost delimitate în Uniunea Europeană cu scopul de a proteja mediul de viaţă, de răspândire şi de hrănire, din ce în ce mai restrâns, al speciilor rare. Aceasta nu înseamnă că în ariile Natura 2000 sunt interzise activităţile umane, ci pur şi simplu că este nevoie de o atenţie sporită la speciile care trăiesc aici şi la prezervarea habitatelor acestora. Habitatul vidrei este dat de râuri, pâraie, bălţi, zone umede mlăştinoase. Vidra eurasiatică este răspândită nu doar în Europa, ci şi în Asia şi Africa.
În Europa au trăit multe vidre până la sfârşitul anilor 50 când, în urma reformei agrare, au început să fie folosite pe scară largă substanţe chimice de protecţie a plantelor, care au determinat poluarea teritoriilor agricole şi a apelor. În plus, vidrele au fost vânate, pe de o parte datorită faptului că pescarii le considerau dăunătoare, având în vedere că peştii reprezintă hrana lor de bază, pe de altă parte datorită calităţilor deosebite ale blănii vidrei, impermeabilă, deasă, valoroasă.
Vidrele vânează şi raci, scoici şi broaşte, iar uneori chiar şi păsări mici. Dacă ajung într-o baltă de pescuit, vidrele provoacă o distrugere masivă a efectivelor de peşte; mijloacele de protecţie cele mai eficiente sunt împrejmuirea bălţilor sau utilizarea unor garduri electrice. În afara omului nu au duşmani, cel mult câinii vagabonzi au o şansă să prindă o vidră dacă atacă în haită; şansele sunt însă mici, având în vedere auzul deosebit de fin al vidrei, care se va ascunde din timp dacă va percepe vreo ameninţare. Atunci de ce este nevoie totuşi să fie apărată? Motivul e simplu: în habitatul său natural, vidra joacă un rol important în ecosistem, fiind acel prădător de vârf care garantează sănătatea efectivelor de peşte, întrucât vânează doar exemplarele rănite, bolnave.
Vidra nu hibernează, blana sa o protejează de frig, ea înoată şi în apele îngheţate. Membranele dintre degete şi forma simplă a corpului său ajută înotul rapid al vidrei. Lungimea corpului său este de 100-130 cm (din care 35-45 cm coada), greutatea masculului variază în jur de 10 kg. Perioada de împerechere este din februarie până în iulie. Femela, cu dimensiuni corporale mai reduse decât ale masculului, naşte cel mult 5 pui, pe care îi alăptează 3 luni. Puii de vidră rămân cu mama lor cel mult până la vârsta de 1 an, după care îşi caută un spaţiu de vânătoare propriu. Comportamentul aparent jucăuş nu este altceva decât o activitate menită să îmbunătăţească abilităţile de vănător ale puiului de vidră, la fel ca în cazul pisicilor.
Cea mai mare populaţie de vidre trăieşte în continuare în Bazinul Carpatic, iar ţara noastră are o responsabilitate imensă în sensul de a proteja printr-un management eficient atât efectivele de vidră cât şi pe cele ale altor specii protejate. Tocmai din acest motiv în România au fost delimitate 99 situri Natura 2000 pentru vidră, unul dintre acestea este şi cel cu codul ROSCI0394 – Someșul Mic. Suprafaţa de 117 ha se întinde în zona oraşului Dej, a comunei Mintiu Gherlii (sate componente: Buneşti, Mintiu Gherlii, Nima, Petreşti, Salatiu), a comunei Mica (Mănăstirea) şi a oraşului Gherla. Este singura zonă protejată a celui mai mare râu al judeţului Cluj, iar sistemul netulburat de braţe moarte oferă un habitat umed deosebit între Petreşti şi Mănăstirea.
Nu se cunoaşte numărul exact al vidrelor care trăiesc în România, având în vedere faptul că până nu demult s-au realizat doar cercetări regionale; Asociaţia Grupul Milvus de Protecţie a Păsărilor şi a Naturii desfăşoară o cercetare naţională în acest domeniu. În ceea ce priveşte judeţul Cluj, bineînţeles că vidrele trăiesc şi în alte zone în afara zonei protejate a Someşului Mic, suprafaţa de vânătoare a câte unui exemplar acoperă chiar şi 4-5 km lungime de-a lungul râului. Cercetătorii consideră că este nevoie de o extindere a ariei protejate în interesul vidrei. (sursa: ziuadecj.ro)
Membrii echipei de proiect roagă cititorii care vor observa o vidră pe Someşul Mic să contacteze echipa (natura2000clujkolozsvar@gmail.com). Chiar şi cercetători experimentaţi au rar ocazia să se întâlnească faţă în faţă cu o vidră sau chiar să vadă un astfel de exemplar. Cercetarea actuală a efectivelor din zona Someşului Mic a avut la bază urmele lăsate de vidre, excrementele sau resturile părăsite după hrănire. Modul de viaţă nocturnă îngreunează de asemenea observarea speciei. Întregul material al cercetării vidrelor, precum şi alte informaţii despre ariile protejate şi speciile care trăiesc acolo sunt disponibile pe pagina web a proiectului: http://natura2000cluj.wordpress.com.