“Oleleu, nu uita, Clujul nu-i mosia ta” au strigat ieri angajatii Aeroportului

Updated on iulie 18, 2014 Angajaţii Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj protestează în faţa sediului Consiliului Judeţean împotriva măsurilor luate de conducerea instituţiei.

oll

Aşa cum au anunţat încă de săptămâna trecută, angajaţii Aeroportului au ieşit în stradă în semn de protest faţă de situaţia în care a ajuns instituţia, despre care spun că este “foarte gravă”. Astfel, aproape 200 de persoane s-au adunat în faţa sediului Consiliului Judeţean, scandând împotriva celor pe care-i consideră responsabili de haosul creat la Aeroport. Printre cei vizaţi se numără şi vicepreşedintele Ioan Oleleu, cel care cu o zi înainte empatiza cu protestatarii, denunţându-i pe cei care au “jefuit” fondurile publice. (sursa: citynews.ro)

Printre motivele care i-au scos în stradă pe angajaţi se numără şi decizia CJ Cluj de suspendare a garantării unui credit de 50 de milioane de lei  privind investiţia în pista de 2.100 de metri. Oamenii se tem că în urma acestei măsuri, aeroportul va intra în insolvenţă, iar activitatea aeroportuară va fi paralizată.

 

Advertisements
error: Content is protected !!