Updated on iulie 18, 2014 După ce podul care face legătura între Piața Mihai Viteazul și strada Traian s-a surpat parțial, un alt pod din Cluj-Napoca are probleme, fiind un pericol public pentru cetăţeni.
Podul de la Terapia, din cartierul Mărăști este un adevărat pericol uman. Pe ambele părți ale podului sunt locuri în care panourile de protecție pentru pietoni nu există, lucru periculos mai ales pentru copii, care dacă nu sunt atenţi, pot cădea de pe acesta.
Acest pericol este de fapt şi principala îngrijorare a cetăţenilor care locuiesc sau își desfășoară activitatea în zonă: „Mie nu mi se pare normal. Chiar acum am discutat cu nepotul meu de trei ani. Vă dați seama că mergi pe pod și poate îl scapi din mână și cade în cap. Am noroc că nu locuiesc prin partea asta“, a declarat, nemulţumit, un muncitor de la o societate comercială aflată în zona podului. (Ziua de Cluj)
„Aici unde lipsesc cele trei bucăți a căzut o mașină, pe care că am văzut-o eu. Noroc că n-au fost mașini jos. Dar după accident tot așa a rămas. Nu le-a mai pus nimeni înapoi. Păcat“, a explicat şi un cetăţean care locuieşte în zonă.
Primăria este conştientă de problemă, chiar dacă până în prezent nu a făcut nimic pentru a o remedia. „Urmărim situația podului. Cel mai probabil acele panouri au fost furate, dar urmează să găsim soluții tehnice pentru a rezolva problema în cel mai scurt timp“, au precizat reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca.