Updated on iulie 5, 2014
O femeie din Floresti a lansat petitia online “Fany inapoi in Floresti” in care se declara dezamagita de monopolul impus de CTP si cere un transport public mai diversificat.
“Vrem Fany inapoi in Floresti! Nu vrem un transport segmentat!
Compania de transport Fany a fost obligata sa iasa din comuna Floresti, iar CTP a ramas sa opereze singura cursele. Pe cine deranja sa circule in paralel cele doua companii? Florestenii ar fi avut numai de castigat.
Nu suntem impotriva CTP, dar vrem inapoi cursele Fany. Suntem sute de persoane care calatorim spre zona de nord a orasului si care apreciam ca masinile Fany ne duceau direct in acea zona. Stim cu totii cat de neplacut e sa circuli cu doua-trei autobuze, sa astepti in doua-trei statii, sa faci de doua-trei ori mai multi nervi.
Ne opunem monopolului. Sa fie doua, chiar trei societati de transport daca se poate. In felul acesta vom avea servicii mai bune, mai ieftine, mai diversificate.
Semnati petitia pentru reintroducerea curselor Fany in Floresti!”, scrie Cristina Aldea în petiţia sa citata de ziua de cluj.
Compania Fany a ieşit din Floreşti în 11 iunie, ca urmare a unei adrese din 10 aprilie, prin care ARR Cluj îi retrăgea licenţa pentru traseele din zona metropolitană.
“Locuiesc pe str. Profesor D. Mocanu, din Floreşti, şi am serviciul pe strada Octavian Goga, din Cluj, iar schimbare operatorului de transport mă afectează direct. În urmă cu o lună, ajungeam la serviciu în 20-25 de minute, acum timpul s-a dublat. Aştept în două staţii, iar apoi am de mers 10 minute pe jos, împreună cu fiica mea, care este la o şcoală din cartierul Grigorescu”, s-a plâns femeia, care a precizat ca mai multi dintre vecinii săi au semnat petiţia.