(Last Updated On: June 17, 2014)

Reţinut  în data de 29 mai pentru fapte de corupţie, alaturi de oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, Presedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost dus din nou, luni, in fata procurorilor DNA Cluj, informeaza mediafax. Acestia au desigilat in fata lui laptopul retinut în urma percheziţiilor făcute la domiciliul acestuia şi la sediul CJ Cluj în data de 28 mai, urmand ca procurorii să anlizeze datele care sunt stocate acolo.

 

Horea Uioreanu a fost audiat şi vineri, la DNA Bucureşti, de procurorii militari, în dosarul în care un subofiţer din cadrul SRI Cluj este acuzat că i-ar fi furnizat informaţii privind acţiuni de supraveghere operativă.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii militari au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Anca-Elena Albu, fost subofiţer în cadrul SRI – Direcţia Judeţeană de Informaţii Cluj, pentru folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată.

 Fostul primar la Politie 

Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, a fost surprins de clujust.ro intrand în sediul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Cluj pentru semna prezența în cadrul programului de supraveghere la care este supus ca urmare a procesului penal în care este judecat pentru fapte de corupție.

apostu

Acesta s-a prezentat luni la sediul politiei pentru a semna prezenta in cadrul programului de supraveghere. Potrivit Codului de procedură penală, este obligat să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de către instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Fostul primar, care preda in continuare la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara, a fost foarte discret cu aparitiile publice de la eliberarea din arest preventiv din septembrie 2012.