(Last Updated On: May 28, 2014)

Materiale de construcţii ecologice, un sistem de ventilaţie personalizat şi generatoare proprii pentru fiecare etaj. Cu o astfel de clădire de birouri, Clujul devine al doilea centru de business din România, după Bucureşti. În complexul ce va ajunge la peste 50.000 de metri pătraţi vor lucra, până în 2016, nu mai puţin de 6.000 de persoane.

the-office

Criza spaţiilor de birouri de lux înregistrată în Cluj în ultimii doi ani a determinat construirea, pe modelul centrelor de afaceri din Europa, a unuia dintre cele mai mari complexuri de birouri din ţară. Investiţia în centrul de afaceri se ridică la 26 de milioane de euro.

 “Noi dăm aici în folosinţă 19.000 de metri pătraţi, deci aproximativ jumătate din aceea creştere estimată. Avem din prima etapă etaje care depăşesc 3.000 de metri pătraţi spaţiu util de birouri per etaj deci acolo pot lucra în cele mai bune condiţii 300 de persoane. Va deveni prin cele trei etape cel mai mare ansamblu de birouri din afara Bucureştiului”, a afirmat Ovidiu Şandor, dezvoltatorul proiectului.

Jumătate din suprafaţa închiriabilă a clădirii a fost deja ocupată de cele mai importante firme de IT din România. Chiriaşii plătesc între 13 şi 15 euro pe metru pătrat.

“Designul întregii clădiri este un open space şi este exact cum gândim şi noi şi cum am gândit fiecare clădire, unde am avut sediu. Ajută foarte mult la cultura organizaţională, ajută foarte mult la felul în care oamenii comunică între ei. Faptul că este locată în centrul Clujul, este un atuu, pentru noi ca şi angajatori”, a declarat Cătălin Ştef, general manager la o firmă IT.

Complexul va duce, în următorii 2 ani, la dublarea spaţiilor de birouri de lux din oraş şi va determina, cred specialiştii, scăderea preţurilor actuale cu până la 30%. (sursa: digi24.ro)

“În perioada următoare, va fi o mişcare în ceea ce priveşte preţul chiriilor în Cluj. Dacă facem o analiză a tuturor clădirilor de birouri, vom vedea că preţurile, în medie, sunt în jur de 10 euro”, a precizat Sanda Moldovan, analist imobiliar.

Complexul va cuprinde și un restaurant de lux, o cafenea, o bancă și o agenție de turism