(Last Updated On: May 28, 2014)

Societatea Turda Salina Durgău (TSD), cea care răspunde de obiectivul turistic din Cluj, a demarat o selecţie pentru noii săi membri ai Consiliului de Administraţie (CA). Procesul de selecţie are ca termen de încheiere data de 27 mai.

salina-turda

Principalele reguli stabilite de acţionarul unic, Primăria Turda, sunt ca minim un membru al CA, compus din nouă administratori, aleşi pe patru ani, să aibă studii economice şi experienţă în domeniu cinci ani, să nu fie mai mult de doi membri funcţionari publici sau personal din aceste instituţii, candidaţii să nu facă parte din mai mult de două CA ale regiilor autome sau ale societăţilor comerciale, membrii să fie persoane fizice sau juridice cu experienţă în activitatea de management sau administrare a unor întreprindei publice sau societăţi comerciale.

Membrii CA trebuie să aibă cel puţin studii superioare cu licenţă sau postuniversitare, experienţă în administrare de întreprinderi publice ori societăţi comerciale şi să cunoscă ordonanţa de guvern privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, iar administratorul (economist) să aibă studii în domeniu şi experienţă minimă de cinci ani.

Pentru ambele poziţii se specifică faptul „să nu fi fost condamnat pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracţiunile prevăzute pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism”. Salina se găsește în zona Durgău-Valea Sărată. Accesul prin galeria de acces Franz Josef se făcea, până în 2010, din cartierul Turda Nouă, dar acum şi prin intrarea modernă, de pe Aleea Durgău nr. 7.

Aceasta este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județ, elaborată de Ministerul Culturii. Exploatarea sării la Turda a fost sistată în 1932, din cauza dotării tehnice primitive, a randamentului scăzut și a concurenței altor saline ardelene. Salina s-a redeschis în 1992, în scop turistic si curativ, iar acum este vizitabilă tot timpul anului. Aici se pot vedea fostele mine Iosif, Tereza şi Rudolf, utilajele medievale conservate (unice în Europa), cum ar fi fierăria, crivacul și moara de sare, Altarul (cioplit în peretele de sare), Scara Bogaților (lucrată filigranat în lemn). (sursa: ziuadecj.ro)

Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în 2009 s-au desfășurat lucrări ample de amenajare. Inaugurarea a avut loc în 2010, după doi ani de lucrări și o investiţie de 6 milioane de euro. Salina este dotată cu săli de tratament, un amfiteatru, săli de sport, dar și cu o roată panoramică, de unde se pot admira stalactitele. Principala atracție este lacul cu soluție salină suprasaturată , pentru tratament. Numărul anual al vizitatorilor se cifrează între 300.000 şi 400.000, cu un vârf de 700.000 în anul 2007. TSD a înregistrat o cifră de afaceri anuală de 4,8 milioane de lei în 2012 şi un profit de 1,3 milioane de lei, cu 65 de angajaţi.