(Last Updated On: March 6, 2014)

“Un concept futurist care va fi susţinut de Europa. Un proiect pe care Clujului nu trebuie să îl piardă”. Declaraţia îi aparţine preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi se referă la Cluj Innovation City, unde ar urma să lucreze 20.000 de oameni şi care ar urma să devină un pol al cercetării şi inovării.

30 de firme din domeniul IT, dar şi laboratoare de cercetare şi 4 universităţi ar urma să funcţioneze în “oraşul viitorului”, cum este numit Cluj Innovation City, o investiţie de 300 de milioane de euro a autorităţilor clujene, realizată pe modelul Silicon Valley din Statele Unite. Proiectul a fost susţinut la Berlin în cadrul discuţiilor privind viitorul Europei.

cluj-2014

“A fost prezentat în cadrul conferinţei a New Narrative for Europe, în prezența cancelarului german, Angela Merkel, şi a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, proiectul pentru viitoarea Europă. A spus că este un proiect pe care îl are în vedere şi care va rămâne pe masa Comisiei Europene, după ce noua comisie va fi în funcţie”, a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.

Proiectul este considerat o prioritate şi de reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti.

“E un proiect impresionant, care foloseşte toate avantajele pe care Clujului le are, geografice, dar în special pe cele legate de învăţământ. E o idee minunată şi am fost impresionat să aud despre ea”, a explicat Duane Butcher, reprezentant al Ambasadei SUA. (sursa: digi24.ro)

Cluj Innovation City va include şi spaţii de birouri, săli de curs, hoteluri, restaurante şi cafenele. Proiectul urmează să fie pus în practică pe un teren de 200 de hectare din zona Lomb.