(Last Updated On: January 21, 2014)

Un avocat din Baroul Bihor, care a ameninţat o judecătoare şi pe copiii minori ai acesteia, cu scopul de a o intimida, pentru a nu mai emite autorizaţii de interceptare a comunicaţiilor telefonice şi a înregistrărilor în mediul ambiental, a fost reţinut de anchetatorii DNA.

Procurorii anticorupţie de la Oradea l-au reţinut, luni, pe Ioan Sava, avocat din Baroul Bihor, şi urmează să ceară arestarea preventivă pentru 29 de zile a acestuia la Curtea de Apel Oradea, după ce avocatul a ameninţat şi santajat o judecătoare, anunţă DNA.

avocat-retinut

În ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, se arată că, în perioada octombrie – noiembrie 2013, Sava a exercitat acte de constrângere asupra unei judecătoare, prin intermediul unor materiale de presă denigratoare la adresa magistratului şi a unor comentarii ameninţătoare adresate acesteia şi copiilor săi minori.

Scopul avocatului, notează procurorii, a fost acela de a o determina să-şi schimbe comportamentul profesional şi de a o intimida în exercitarea, pe viitor, a atribuţiilor de serviciu, în special a celor cu privire la emiterea autorizaţiilor de interceptare a comunicaţiilor telefonice şi a înregistrărilor în mediul ambiental, cu intenţia de a obţine, în mod injust, un folos pentru persoanele implicate în acte de corupţie sau care au comis alte infracţiuni grave.

Urmare a autorizaţiilor emise de magistrat, au fost stabilite şi probate fapte grave de corupţie în care au fost implicate persoane deţinând funcţii importante în cadrul instituţiilor de aplicare a legii, de control financiar şi fiscal, cât şi persoane deosebit de influente din mediul de afaceri din judeţul Bihor, mai arată procurorii. Printre persoanele cercetate penal şi trimise în judecată, se numără mai mulţi prieteni şi apropiaţi ai avocatului Sava Ioan.

De altfel, notează anchetatorii, în 2012, chiar avocatul Sava a fost trimis în judecată într-un dosar penal pentru trafic de influenţă. Procurorii anticorupţie de la Oradea i-au trimis în judecată, în 17 aprilie 2012, pe Ioan şi Ana Sava, pentru trafic de influenţă, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi spălare de bani, respectiv pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi uz de fals.

Potrivit DNA, în ianuarie şi februarie 2012, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea, Ioan Sava, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor şi de apărător ales al unei persoane judecate pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat (denunţător în cauză), a pretins şi primit de la denunţător, în două rânduri, suma totală de 7.000 de euro.

Avocatul a pretins şi primit atunci banii sub pretextul că suma ar urma să fie remisă magistraţilor de la Curtea de Apel Oradea, învestiţi cu judecarea cauzei privind pe denunţător, pentru ca aceştia să dispună faţă de denunţător o pedeapsă cu suspendare.

În scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă, la data de 28 februarie 2012, cu ajutorul soţiei sale, Sava Ana Daniela, inculpatul Sava Ioan a falsificat contractul de asistenţă juridică încheiat cu denunţătorul, consemnând în mod nereal că suma de 7.000 de euro reprezintă “onorariul de succes”, falsificând şi chitanţa aferentă acestui contract. Inculpata Sava Ana Daniela i-a dat denunţătorului aceste acte falsificate pentru a le semna, iar denunţătorul le-a predat procurorilor anticorupţie cu ocazia efectuării cercetărilor în acest dosar penal.

Suma de bani obţinută în această modalitate a fost folosită de inculpatul Sava Ioan în vederea achiziţionării unor bunuri de folosinţă personală. Pentru confiscarea sumei procurorii au pus sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile ale lui Ioan Sava.

La acel moment avocatul a fost arestat preventiv, iar dosarul a fost trimis pentru judecare la Curtea de Apel Cluj.

sursa: mediafax.ro