(Last Updated On: February 4, 2015)

Doar la aflarea veştii că Guvernul vrea să aplice acciza de 7 eurocenţi la litru de carburant, taximetriştii băimăreni au decis să majoreze tarifele. Deşi municipiul Baia Mare face parte din oraşele cu cele mai mari tarife, taximetriştii au decis să majoreze tarifele pe baza unei intenţii a guvernului, considerând că este un gest justificat din cauza altor factori.

Cu aproximativ 50 de bani s-a majorat tariful practicat de taximetriştii băimăreni în urmă cu câteva zile. Astfel, în Baia Mare pentru un kilometru parcurs cu taxiul fiecare client va plăti 2,39 lei pe timpul zilei şi 2,69 pe timp de noapte. Decizia majorării a fost luată de fiecare dispecerat în parte şi are la bază intenţia Guvernului de a aplica acciza de 7 eurocenţi la litru de carburant. „Majoritatea dispeceratelor au aplicat această majorare, pentru că de la 1 ianuarie combustibilul va fi mai scump. Asta ar fi principala cauză, dar să nu uităm nici faptul că în Baia Mare tariful este neschimbat de aproximativ 3 ani“, a arătat unul dintre reprezentanţii taximetriştilor.

În momentul de faţă, în Baia Mare, există aproximativ 615 taxiuri, un număr mult prea mare pentru un oraş de aceste dimensiuni. Cu toate acestea, preţurile nu au scăzut niciodată, ba dimpotrivă cresc în continuare. Majorarea tarifelor a fost pusă însă şi pe seama altor factori. „Acuma nu este chiar logic să majorăm pentru ceva ce nu s-a implementat, dar să nu uităm că benzina s-a scumpit deja de câteva ori, asigurarea a crescut în ultimul an, piesele sunt mai scumpe şi noi mergeam pe aceleaşi tarife de trei ani. Logic era să facem această schimbare mai de mult, nu exact acum“, a mai spus unul dintre taximetrişti.

Potrivit acestuia, decizia majorării tarifelor nu a fost luată într-o şedinţă comună a reprezentanţilor taximetriştilor, ci de fiecare dispecerat în parte.

sursa: adevarul.ro