(Last Updated On: February 4, 2015)

cet-oradea-2013

Dacă timp de trei nopţi consecutiv, în intervalul orar 18.00 – 6.00, temperaturile vor ajunge sub 10 grade C Electrocentrale va furniza agent termic pentru încălzirea apartamentelor şi caselor din Oradea. Temperaturile scăzute din ultima perioadă a surprins societatea de termoficare cu depozitele de combustibil aproape goale.

În această vară, Electrocentrale Oradea a trecut prin ample transformări, care au afectat rezerva necesară pentru producerea energiei termice. Intrarea în insolvenţă, ruperea în două a societăţii, concedierile masive, blocarea conturilor, toate au făcut să crească şi îngrijoarea populaţiei cu privire la asigurarea energiei termice pe perioada sezonului rece. Din păcate, injecţiile masive de capital nu pare să rezolve problemele firmei din subordinea Consiliului Local Oradea. Astfel, după ce în urmă cu trei luni, aleşii locali au tăiat de la principalele lucrări publice 2,5 milioane de euro tocmai pentru a acoperi această gaură neagră care este CET-ul, luni, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Oradea, s-a decis prin rectificarea de buget alocarea altor 7,3 milioane de lei. Mai toate investiţiile anunţate şi toate instituţiile din subordinea Primăriei Oradea s-au trezit cu banii luaţi, văzându-se în imposibilitatea de a-şi duce la bun sfârşit propriile proiecte. Măsura pare disperată, în condiţiile în care în curtea Electrocentrale rezervele de cărbune şi păcură sunt insuficiente, taman în prag de iarnă.

Potrivit directorului Electrocentrale, Florinel Dragoş Gligor, lunar avem nevoie de 140.000 tone de cărbune pentru sezonul de iarnă. Momentan, în curtea Electrocentrale se află 60.000 tone de cărbune din rezerva de stat şi alte 12.000 tone din rezerva personală. “Am contractat cu o firmă din Ungaria o cantitate de 75.000 tone de cărbune/lună. Luni a sosit primul tren”, ne-a declarat Florinel Dragoş Gligor. De asemenea, firma Maestro din Voievozi ar mai trebui să liverze lunar alte 50.000 tone de cărbune. Azi, administratorul special Nadia Haş se va deplasa la Complexul Energetic Oltenia pentru a mai contracta alte 30.000 tone de cărbune pe lună. În ce priveşte păcura, necesarul ar fi de 2.000 tone/lună. Există un contract pe rol, care vizează furnizarea a 5.000 tone de păcură, din care s-au livrat doar 700 tone. “Societatea care trebuia să ne furnizeze păcura a garantat luarea unui credit cu acel contract cu noi. Cum am intrat în insolvenţă, nu a mai putut garanta acest lucru. Şi în acest caz, Nadia Haş va negocia livrarea păcurii”, a mai precizat directorul Electrocentrale. Totodată acesta a precizat că, în cursul acestei luni, se va organiza o licitaţie pentru achiziţia a 15.000 tone de păcură. În aceste condiţii, Dragoş dă asigurări că nu vor exista sincope în furnizarea energiei termice către consumatori. Orădenii vor trebui să mai aştepte cel puţin trei nopţi consecutive, cu temperaturi sub 10 grade C pentru a se bucura de confortul termic dorit în apartamente sau case. “Potrivit protocolului încheiat cu Primăria Oradea putem furniza agent termic doar după ce se ating, timp de trei nopţi consecutiv, temperaturi de sub 10 grade C. În noaptea de luni spre marţi am avut 11,5 grade C”, a mai precizat Florinel Dragoş Gligor. Orădenii care nu doresc să primească agentul termic în apartamente pot decide la nivel de scară de bloc dacă deschid sau nu contorul de căldură. Mai rămâne de văzut care vor fi facturile la întreţinere, momentan edilii orădeni se feresc să spună dacă va creşte sau nu gigacaloria în aceast an.

sursa: crisana.ro