(Video) Accident Cluj: BMW-ul rachetă. A zburat cu mașina prin lanurile de porumb la intrare în Cășeiu

Updated on iulie 28, 2017 Un accident de circulație a avut loc ieri seară la intrare în localitatea Cășeiu de lângă Dej. Două autoturisme s-au ciocnit, iar unul dintre acestea a zburat prin două lanuri de porumb, la câteva sute de metri de impact.

Un tânăr aflat la volanul unui autoturism BMW, care gonea cu mare viteză pe șosea dinspre Dej spre Cășeiu, a intrat în depășirea unui alt autoturism aflat în fața lui, însă a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula din sens opus, informează someseanul.ro

(Video) Accident Cluj: BMW-ul rachetă. A zburat cu mașina prin lanurile de porumb la intrare în Cășeiu 1

Dacă autoturismul înmatriculat în Maramureș s-a oprit la doar câteva zeci de metri de locul impactului, după ce i-a sărit roata din stânga față, BMW-ul și-a continuat deplasarea pe contrasens, a părăsit carosabilul, după care și-a făcut cale prin două lanuri de porumb, oprindu-se într-un final, pe un teren cu cartofi, la câteva sute de metri de locul impactului.

Șoferul din Maramureș a fost rănit, fiind preluat de o ambulanță și transportat la spital, însă martorii spun că era în afara oricărui pericol. Pe de altă parte, tânărul din BMW a scăpat fără nicio zgârietură.

Vezi video aici:

Polițiștii dejeni au efectuat cercetări la fața locului și au deschis dosar penal în acest caz, tânărul fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

error: Content is protected !!