Updated on iulie 23, 2017 12 parasutisti americani care au participat la un exercitiu de noapte in cadrul Swift Response 17-1 de la Baza 71 Aeriana Campia Turzii au fost raniti si internati la Spitalul Militar din Cluj-Napoca.
Ofiterul de Relatii Publice din cadrul Operatiunii Atlantic Resolve, Brent M. Williams, a declarat ca starea militarilor americani este stabila.
“12 soldati americani au suferit rani in cadrul parasutarii de noapte care a avut loc vineri in cadrul exercitiului de la Campia Turzii. Acestia au primit tratament medical de urgenta pentru rani si au fost transportati la Spitalul Militar Cluj-Napoca pentru investigatii ulterioare. Zece dintre militari se vor intoarce in cadrul unitatii in urmatoarele 24 – 48 de ore, iar ceilalti 2 vor ramane internati pentru tratament si observatii in urma ranilor capatate. Starea medicala a celor 12 soldati este stabila”, a declarat Williams pentru napocanews.ro, preluați de stirileprotv.ro
Majoritatea ranilor suferite au fost la picioare in urma aterizarii cu parasuta.