Video Cluj: UPDATE! Autobuz CTP a luat foc în timpul mersului

Updated on aprilie 27, 2017 Un autobuz CTP a luat foc miercuri după-amiază în timpul mersului pe strada Nicolae Titulescu. Nimeni nu a fost rănit.

Incidentul a avut loc în jurul orei 19:20, pe strada Nicolae Titulescu din Cluj-Napoca. Imediat ce a văzut fumul că iese de la compartimentul motor al autobuzului, șoferul a evacuat în siguranță călătorii din mijlocul de transport și a încercat să stingă flăcările.
Video Cluj: UPDATE! Autobuz CTP a luat foc în timpul mersului 1

Alți șoferi care treceau prin zonă s-au oprit și ei și au intervenit cu stingătoarele, însă nu au reușit să potolească flăcările. Abia la sosirea pompierilor clujeni incendiul a fost lichidat.

”Flăcările nu au afectat decât compartimentul motorului, deși s-au manifestat puternic în momentul sosirii pompierilor, fiind stinse operativ de către echipajul autospecialei de primă intervenție a Detașamentului de Pompieri nr.1 Cluj-Napoca.

Din fericire, în eveniment nu au fost persoane rănite, datorită, în principal, reacției prompte a șoferului care a evacuat călătorii”, spun reprezentanții ISU Cluj.

Vezi aici Video:

Revenim cu detalii!

error: Content is protected !!