SPECULĂ? În Cluj cel mai mult s-au scumpit garsonierele. Vezi la ce preț au ajuns:

Updated on martie 24, 2017 Piața imobiliară a fost salvată de la prăbușire de Guvernul României prin programul Prima Casă. Cum era și normal, investitorii speculează acest program ținând prețurile foarte sus. Dacă  Guvernul ar da bani pentru toți cei care vor un apartament prin Prima Casă și s-ar încadra în salariu atunci investitorii imobiliari ar fi scăzut prețurile.
Dar Guvernul le face jocul anunțând din când în când că nu mai sunt fonduri, că nu se mai dau fonduri, că se anulează programul.
Așa se face că cel care vrea un apartament trebuie să se grăbească și să accepte oferte mai mari, nu-i așa, că nu vor mai fi fonduri.

Preţurile de pe piaţa imobilară au crecut semnificativ în ultimul an, aşa că acum sunt puţine locuinţe care se pot încadra în limita de 66.000 de euro oferită ca împrumut prin programul Prima Casă, informează digi24.ro.

stiri cluj pret apartamente garsoniera

În Cluj-Napoca cel mai mult s-au scumpit garsonierele. Aşa se face că preţul unei garsoniere în zona centrală şi semicentrală trece de 70.000 de euro, iar preţul unui apartament cu patru camere trece uşor de 250.000 de euro.

Aşa că singura soluţie este cumpărarea unor apartamente mai mici sau aflate în zone nu chiar bune. Cei care mai reduc din pretenţii trebuie să se grăbească, pentru că programul Prima Casă 2017 a început deja, iar brokerii estimează că fondurile se vor termina în cel mult trei luni.

„Pentru un client nou, important este că perioada de depunere a dosarelor a început şi că se va termina suficient de repede încât să trebuie să se grăbească”, spune Dragoș Nichifor, broker.

România și-a dublat creșterea prețurilor la locuințe anul trecut și a urcat pe locul 15 din 55 de ţări analizate în toată lumea. A avut un avans de 7,8% faţă de 3,6% în 2015. (Sursa: studiu Knight Frank).

Cei care intră în Programul Prima Casă pot lua împrumuturi de cel mult 57.000 de euro pentru locuinţe vechi şi 66.000 de euro pentru cele noi. Garanţia oferită de Stat pentru bănci este de 40% din preţul unei locuinţe vechi şi 60% din cele noi.

error: Content is protected !!