(Foto) Un jucător de la CFR Cluj a fost implicat într-un grav accident. Prima reacţie: “Sunt la spital pentru probele de sânge”

Updated on decembrie 19, 2016 Fundașul echipei CFR Cluj, Răzvan Horj, în vârstă de 21 de ani, a produs un accident duminică seara. A intrat cu maşina într-un automobil marca Matiz şi apoi a lovit o fetiţă, care se afla pe marginea drumului.

Jurnalistul Vasile Dale, preluat de prosport.ro, susţine pe blogul său că Horj a fost implicat într-un accident de circulaţie foarte grav. Fundaşul lui CFR Cluj se afla la volanul automobilului său, marca Audi, şi a lovit un Matiz, în momentul în care a trecut prin localitatea Văleni, judeţul Maramureş. Maşina a ricoşat apoi şi a lovit o fetiţă care se afla pe marginea drumului.

(Foto) Un jucător de la CFR Cluj a fost implicat într-un grav accident. Prima reacţie: "Sunt la spital pentru probele de sânge" 1

foto: vasiledale.ro

Încă nu există informaţii despre condiţiile în care s-au produs accidentul sau despre starea copilului. Site-ul vasiledale.ro susţine că Horj a refuzat testul cu aparatul etilotest, dar jucătorul neagă: ”Am fost testat cu aparatul etilotest rezultatul inregistrat fiind zero.

 

Acum sunt la spital pentru probele de sange. Am colaborat si voi colabora cu politia”, a declarat jucătorul pentru sursa citată. Fundaşul lui CFR Cluj ar fi scăpat nevătămat din acest accident.

(Foto) Un jucător de la CFR Cluj a fost implicat într-un grav accident. Prima reacţie: "Sunt la spital pentru probele de sânge" 2

(Foto) Un jucător de la CFR Cluj a fost implicat într-un grav accident. Prima reacţie: "Sunt la spital pentru probele de sânge" 3

(Foto) Un jucător de la CFR Cluj a fost implicat într-un grav accident. Prima reacţie: "Sunt la spital pentru probele de sânge" 4

Horj a împlinit sâmbătă 21 de ani.

error: Content is protected !!