Oare? „Bucureștiul poate mai mult decât Clujul. Până unde poate ajunge incompetența în România”

Updated on noiembrie 25, 2016 Bucureștiul vrea să demonstreze că este cel mai tare oraș din România. Astfel, primărița Gabriela Firea a anunțat că va transforma un pavilion din cadrul Romexpo într-o Sală Polivalentă cu 30 de milioane de euro. Spre comparație, la Cluj, Sala Polivalentă a fost construită de la zero cu 70 milioane de lei (aproximativ 17 milioane de euro).

Pe Facebook, Tiberiu-Marius Avram, din Capitală, a scris: „Bucurestiul poate mai mult decat Clujul. Pana unde poate ajunge incompetentain Romania”.

15218586_345189722515238_178224005_n

„Primul proiect comun al Primăriei Generale a Capitalei, al Primăriei Sectorului 1 şi al Camerei de Comerţ şi Industrie a României va fi amenajarea pavilionului A al Romexpo ca o sală polivalentă. În această sală, vor putea să se amenajeze 15.000 de locuri, vestiare, săli de conferinţe, loje şi tot ceea ce este necesar ca infrastructură într-o sală polivalentă pentru a fi acreditată la nivel european.

După acest proiect, vor mai fi şi altele. Întreg spaţiul Romexpo va fi reamenajat şi va fi şi un obiectiv turistic”, a declarat Gabriela Firea, într-o conferință de presă dedicată semnării protocolului de colaborare dintre Primăria Municipiului București și Camera de Comerț și Industrie a României.

Primarul PSD a justificat alegerea variantei transformării pavilionului Romexpo în sală polivalentă prin apropierea mai multor evenimente importante, precum centenarul Unirii și Campionatul european de fotbal din 2020, arătând totodată că Bucureștiul a pierdut deja organizarea altor evenimente din motive de infrastructură deficitară.

„Calculul făcut de specialiştii de la Romexpo arată faptul că, pentru amenajarea acestui pavilion ca o sală polivalentă, ar fi necesară suma estimată de 30 de milioane de euro. Bineînţeles, după semnarea acestui protocol, Primăria Generală a Capitalei va realiza un studiu de fezabilitate, pe urmă vom merge cu acest proiect în comisia tehnică, va urma un vot în Consiliul General, după care vor începe lucrările, care, tot potrivit specialiştilor consultaţi, nu ar trebui să dureze mai mult de un an”, a mai spus Gabriela Firea.

Cu realizarea unei noi săli polivalente în București a vrut să-și încununeze mandatul și ex-primarul Sorin Oprescu. Aceasta trebuia să fie gata până în toamna anului 2016 și s-a demarat proiectul tot cu gândul la un eveniment sportiv de amploare, Campionatul European de gimnastică artistică din 2017, găzduit de România.

În ianuarie 2015, Oprescu dădea asigurări că Bucureştiul va avea o nouă sală polivalentă în incinta Complexului „Lia Manoliu”. „Imediat ce va fi desemnat câştigătorul, ne vom apuca de treabă. Apoi, aşa cum v-am obişnuit, vom intensifica munca în teren şi în 2016 vom finaliza Sala Polivalentă”, preciza fostul primar general, între timp trimis în judecată într-un dosar de corupție. Potrivit autorităţilor, arena lui Oprescu trebuia să aibă o capacitate de 12.000 de locuri, iar bugetul era estimat la aproximativ 60 de milioane de euro. Cum prin decembrie 2015, proiectul era încă în stadiul eliberării certificatului urbanism, Campionatul European de gimnastică artistică din 2017 va fi organizat de oraşul Cluj-Napoca.

Spre comparație, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, inaugurată în octombrie 2014, a costat 70 de milioane de lei. Omologată pentru baschet, volei și handbal, sala are o capacitate de 7.200 de locuri, dar se poate extinde până la 10.000 de locuri. Lucrările de construcție au început în 2010, dar au fost stopate în 2012, în urma deciziei instanței, când se realizase aproximativ 65% din proiect. Lucrările au fost reluate după derularea unei noi licitații, în decembrie 2013.

error: Content is protected !!