Cluj: Râul Someș s-a transformat într-un râu de gunoaie și hoituri. Vezi ce spune primăria:

Updated on august 26, 2016 De câteva zile clujenii care se plimbă pe malul Someșului au putut observa starea deplorabilă în care se află râul. Acesta este plin de gunoaie, iar autoritățile par a fi neputincioase în a găsi o rezolvare.

Oamenii susțin că gunoi vine din Florești,  unde există o gravă criză a gunoiului menajer. Mai mult, în râu au apărut și cadavre ale unor animale, aflate în descompunere, fapt ce îi face pe clujeni să creadă că locuitorii din Florești sunt responsabili de acest dezastru ecologic.

”Nu se mai poate așa. Locuiesc în cartierul Grigorescu, aproape de uzin electrică, iar acolo gunoaiele din apă au ajuns să fie normalitate. Acum văd că s-a dat drumul la barajul de acolo iar gunoaiele au invadat râul Someș. Sunt peste tot”, spune Ovidiu Turdeanu, care locuiește în Grigorescu, citat de evz.ro

gunoi

Autorității locale și cele de la Compania de Ape Someș Tisa vor să monteze pe râul Someșul Mic, baraje plutitoare care să capteze gunoiul transportat de apă. Apoi, echipe speciale de muncitori vor transporta gunoiul la rampa special amenajată de la Pata Rât.

Primarul Clujului, Emil Boc spune că gunoiul ajunge în râul Someș după ce este aruncat de oamenii din localitățile din amonte, localității Cluj Napoca. ”Problema este în amonte la Tarnița, Belis, Gilău și Florești unde se aruncă deșeuri. Am ajuns să avem cadavre de animale și PET – uri aruncate de oameni care nu respectă legea. Am rugat Garda de Mediu să intensifice controalele, pentru că dacă mergi la Tarnița îți vine să plângi.

Degeaba facem ordine în Cluj pentru că la următoarea ploaie vin iarăși gunoaiele. Vom ridica niște stăvilare, nu baraje, care vor fi proiectate de către Apele Române, iar Primăria le va amplasa la intrare în Cluj și altul în Florești. Sunt acele stăvilare care să oprească deșeurile de suprafață, PET -urile și mizeriile. Acest lucru va fi dat ca temă de proiectare până la 1 septembrie, iar noi le vom executa”, a spus Emil Boc, care a mai adăugat că municipalitatea va finanța din fonduri proprii aceste investi doar pentru ca Someșul, să fie un râu curat.

 

error: Content is protected !!