Centura Floresti – Cluj ramane la stadiu de schita si anul acesta. „Am sa merg personal la Bucuresti sa vad ce e cu aceste nepermise amanari. Clar, nu am abandonat proiectul drumului prin spate pe la Polus”

Updated on aprilie 23, 2015 Centura care au urma să lege Cluj-Napoca și Floreștiul prin Valea Gârbăului rămâne, deocamdată, o schiță pe hârtie, deși autoritățile se lăudau nu demult că lucrările la proiect vor începe în acest an.

Situația a fost recunoscută chiar de primarul comunei, Horia Șulea, care a anunțat că se va deplasa în Capitală pentru a obține răspunsuri pe acest subiect:

”Drumul de Ocolire Sud, nu ştiu dacă vom reuşi să îl finalizăm până la finele acestui an. Unii efectiv ne pun piedici în obţinerea avizelor. Întârzie nepermis, avizul negativ nu e motivat…Bătaie de joc!

Am să merg personal la Bucureşti să văd ce e cu aceste nepermise amânări. Clar, nu am abandonat proiectul drumului prin spate pe la Polus”.

Totuși, edilul celei mai mari comune din România a precizat pentru citynews.ro că va exista în mod sigur un drum alternativ în viitorul apropiat:

”Anunţ că oricum pe primăvara anului viitor vom avea o rută alternativă. Asfaltăm Drumul de Ocolire Nord, cel spre Grigorescu. Acolo, acum e drum de exploataţie agricolă realizat pe fonduri europene. În decembrie iese din perioada în care nu i se poate schimba destinaţia. Turnăm un strat de asfalt şi lărgim câteva podeţe şi avem o rută alternativă”, a explicat Șulea.

Potrivit proiectului, drumul de legătură dintre Floreşti şi Cluj-Napoca  – Centura Sud – ar urma să aibă o lungime de aproximativ 2,7 kilometri, dintre care 150 de metri vor fi pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca.

error: Content is protected !!